Festivalul interjudețean „Zilele sportului școlar” reunește 88 de tineri șahiști la Putna

Festivalul interjudețean „Zilele sportului școlar” reunește 88 de tineri șahiști la Putna

Recent, 88 de tineri șahiști din județul Suceava au participat la Festivalul interjudețean „Zilele sportului școlar”, desfășurat la Putna. Evenimentul a fost organizat cu succes de Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanu”, în colaborare cu Primăria Comunei Putna, Federația Română de Șah (prin Programul Național Educație prin Șah), Clubul Sportiv Hong Ha Rădăuți, CS Șah Suceava și Clubul Copiilor Rădăuți, având ca obiectiv organizarea unui turneu de șah rapid dedicat celor mai pasionați și talentați copii din județ.

Tinerii șahiști s-au întâlnit pentru a-și demonstra abilitățile pe tabla de șah, într-o atmosferă competitivă, dar caracterizată prin fair-play și entuziasm. Competiția a fost supravegheată de o echipă de arbitri profesioniști: Lucian Oancea (Vicovu de Sus), Adrian Lungu (L.A. Academica Marginea), Edison Muha (CS Hong Ha Rădăuți), Adrian Aniței și Doru Ailincăi (CS Șah Suceava).

Rezultatele competiției

Micii maeștri ai minții

Categoria Fete – Clasa Pregătitoare până la Clasa a II-a:

  • Eva Flutur – Școala Gimnazială Nr. 2, Vatra Dornei
  • Sofia Maria Mihalache – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuți
  • Ștefania Oancea – Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus

Categoria Fete – Clasele a III-a și a IV-a:

  • Elena Anastasia Mihalache – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Rădăuți
  • Maria Corbiteanu – Școala Gimnazială „Iulian Vesper”, Horodnic de Sus
  • Ștefania Boico – Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc”

Categoria Băieți – Clasa Pregătitoare până la Clasa a II-a:

  • Marcu Purusniuc – Școala Gimnazială Nr. 10, Suceava
  • David Duduman – Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Suceava
  • Carol Duduman – Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Suceava

Categoria Băieți – Clasele a III-a și a IV-a:

  • Eduard Gabriel Jitaru – Școala Gimnazială „Ep. Gherasim Putneanu”, Vadu Moldovei
  • Rareș Tâmpău – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Câmpulung Moldovenesc
  • Luca Valentino Ungureanu – Școala Gimnazială „Ep. Gherasim Putneanu”, Vadu Moldovei
  • Mihnea-David Doboș - Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna

Categoria Fete – Clasele a V-a și a VI-a:

  • Antonia Maria Druță – Școala Gimnazială „Regina Elisabeta”, Rădăuți
  • Alexia Georgiana Bodnar – Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu”, Gălănești
  • Elisa Velniciuc – Liceul „Filadelfia”, Suceava

Categoria Fete – Clasele a VII-a și a VIII-a:

  • Maria Antonia Badale – Școala Gimnazială „Ion Șuhane”, Frumosu
  • Bogdana Ștefănesi – Școala Gimnazială, Dornești
  • Eliza Ioana Rusu – Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu”, Gălănești
  • Andrada Biholar - Școala Gimnazială „Mitropolit Iacob Putneanul” Putna

Categoria Băieți – Clasele a V-a și a VI-a:

  • Augustin Duduman – Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Suceava
  • Denis Ștefan Puiu – Școala Gimnazială „Constantin Morariu”, Pătrăuți
  • Ștefan Isopescu – Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Rădăuți

Categoria Băieți – Clasele a VII-a și a VIII-a:

  • Andrei Sfichi – Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava
  • Nectarie Miron – Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Rădăuți
  • Constantin Miron – Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, Rădăuți

„Turneul de la Putna a demonstrat nu doar talentul tinerilor din județul Suceava, ci și faptul că șahul rămâne un instrument valoros de educație, dezvoltare personală și performanță. Mulțumiri organizatorilor, profesorilor, părinților și tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment memorabil. Ne revedem curând la următoarea mutare”, a declarat Doru Ailincăi (CS Șah Suceava).

Informatii preluate si adaptate din: Monitorul de Suceava
Etichete: competiție educație fair-play festival șah sport Suceava tineri
Autor: Radulescu Mihai