Șase echipe de la Colegiul „Motrescu” Rădăuți se califică cu punctaj maxim la concursul „CDIdei în cărți”

Șase echipe de la Colegiul „Motrescu” Rădăuți se califică cu punctaj maxim la concursul „CDIdei în cărți”

Rezultatul obținut de elevii Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți la etapa județeană a Festivalului-concurs național de cultură și civilizație „CDIdei în cărți”, ediția a X-a, este unul remarcabil, toate cele șase echipaje participante reușind să obțină punctajul maxim de 150 și premiul I.

„Este o realizare excepțională având în vedere competiția acerbă, cu 201 echipaje înscrise la faza județeană”, au declarat reprezentanții liceului.

Ediția județeană a festivalului s-a desfășurat sâmbătă, 31 mai, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.

Concursul „CDIdei în cărți” a provocat elevii să colaboreze în echipe de câte trei, sub îndrumarea unui cadru didactic sau a unui bibliotecar. Fiecare echipaj a avut sarcina de a citi o lucrare literară și de a crea o serie de produse complexe: fișa lucrării citite, jurnalul echipei, un obiect reprezentativ și o prezentare orală a rezultatelor obținute. Obiectele reprezentative au demonstrat o inventivitate remarcabilă, incluzând machete ale unor scene din carte, afișe fizice sau digitale pentru promovarea lucrărilor sau chiar booktrailere (pentru elevii din clasele a VII-a – a XII-a).

Câștigătorii

Echipajele Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți, care s-au distins prin dedicare și creativitate, obținând punctajul maxim la toate secțiunile la care au participat, sunt:

Secțiunea „Machetă” – Clasele IX-X:

Clasa a IX-a: Două Premii I pentru echipajele formate din elevele Cernelețchi Francesca Maria, Fundiur Denisa Isabela și Moloce Anca Petruța, care au realizat o machetă inspirată din romanul „Fata cu toate darurile” de M.R. Carey, și elevele Foca Sarah, Juravle Alice și Mihăilă Erin Maria, care au creat o machetă reprezentativă pentru romanul „Fata care înălța zmeie”, de Laetitia Colombani, ambele coordonate de profesoara Laurus Adia Maria. Clasa a X-a: Premiu I pentru echipajul alcătuit din elevii Embrișcă Denisa Ionela, Lazurcă Emanuel și Ungureanu Mario Andrei, care au realizat o machetă inspirată din romanul „Zâtul” de Tatiana Tolstaia, sub coordonarea profesoarei Coroamă Viorica.

Secțiunea „Machetă” – Clasele XI-XII:

Un premiu I a fost obținut de echipajul coordonat de profesoara Ciobîcă Paula Tamara: Ivan Denisa-Maria, Anheliuc Flavia Mihaela și Teodorovici Erika Ariana din clasa a XI-a, cu macheta lor bazată pe romanul „Inutilii” de Cornelia Voiculescu.

Secțiunea „Afiș în format fizic” – Clasele XI-XII:

Două premii I, ambele cu punctaj maxim, au fost acordate elevelor Cioban Larisa, Lungoci Alessia Valentina și Tcaci Lăcrămioara Angela, sub îndrumarea profesoarei Ciobîcă Paula Tamara, care au creat un afiș pentru romanul „Vara în care mama a avut ochi verzi”, de Tatiana Țibuleac. De asemenea, elevii Buzincu Elena Raluca, Moisiuc Diana-Elena și Tarnovețchi Fabian, coordonați de profesoara Laurus Adia Maria, au realizat un afiș de promovare pentru romanul „Jocurile foamei”, de Suzanne Collins.

Profesoara Ciobîcă Paula Tamara, responsabilă pentru concursul CDIdei în cărți la nivelul instituției, și-a exprimat bucuria pentru aceste rezultate, subliniind importanța fundamentală a lecturii în dezvoltarea tinerilor: „Suntem extrem de mândri de performanța elevilor noștri. Aceste premii nu sunt doar o recunoaștere a talentului și a efortului depus, ci și o confirmare a faptului că lectura rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație și cunoaștere. Lectura ne provoacă să punem întrebări, să căutăm răspunsuri și să vedem dincolo de aparențe. De asemenea, imaginația este antrenată constant, transformând rândurile dintr-o carte în imagini vii în mintea noastră, ceea ce contribuie semnificativ la dezvoltarea creativității. Elevii care citesc fluent și cu plăcere au o înțelegere mai profundă a textelor, o capacitate sporită de analiză și sinteză și, implicit, rezultate academice mai bune. Felicitări tuturor!”

Informatii preluate si adaptate din: Monitorul de Suceava
Etichete: colecția Motrescu concurs CDIdei în cărți creativitate echipaje educație festival național literatură performanțe academice rezultate excelente
Autor: Radulescu Mihai