După 120 de minute intense de joc, scorul a fost egal, 2-2.
În partida desfășurată la München, echipa Spaniei a avut prima ocazie semnificativă, printr-un șut al lui Pedri, care a trecut puțin pe lângă poartă în minutul 15. La șase minute distanță, Martin Zubimendi a deschis scorul, profitând de o combinație cu Lamine Yamal, care a centrat în careu, iar apărătorii portughezi s-au încurcat reciproc, permițându-i lui Zubimendi să înscrie din apropiere.
Portugalia a reușit să restabilească egalitatea rapid, prin Nuno Mendes, care a marcat cu un șut din careu în minutul 26. Spaniolii au revenit în avantaj cu un gol marcat în minutul 45. Pedri a pornit de la centrul terenului, a pasat perfect în careu către Mikel Oyarzabal, acesta din urmă trimițând mingea în poartă și astfel, Spania a intrat cu un avantaj minim la pauză, scor 2-1.
În repriza secundă, lusitanii au egalat pentru a doua oară în minutul 61, prin Cristiano Ronaldo, care a ajuns la 138 de goluri marcate pentru naționala Portugaliei. Cele două echipe nu au mai avut ocazii mari de gol până la final, iar meciul a intrat în prelungiri. Nici în această etapă nu s-au înregistrat goluri, astfel că ediția 2025 a Ligii Națiunilor a fost decisă la lovituri de departajare.
Portugalia obține al doilea său trofeu în Liga Națiunilor.
Goncalo Ramos a executat primul penalty pentru Portugalia și a înscris. Merino a egalat, 1-1. Vitinha a readus Portugalia în avantaj, 2-1. Alex Baena a făcut 2-2. Lusitanii au marcat pentru 3-2 prin Bruno Fernandes, iar Isco a înscris cu emoții, Diogo Costa fiind pe minge, scor 3-3. Nuno Mendes a marcat imparabil pentru 4-3, iar portarul lusitan, Diogo Costa, a apărat lovitura lui Alvaro Morata. Ruben Neves a marcat și Portugalia a câștigat trofeul, învingând la loviturile de departajare, scor 5-3.
Lusitanii sărbătoresc al doilea trofeu în Liga Națiunilor, după cel cucerit în 2019.