Brescia, un club istoric al Italiei, se desființează după 114 ani

Brescia, un club istoric al Italiei, se desființează după 114 ani

Omul de afaceri italian Massimo Cellino, proprietarul clubului din Lombardia din 2017, a avut ca termen limită ziua de vineri pentru a plăti o parte din suma de 8 milioane de euro reprezentând impozite neachitate și alte taxe restante, conform presei italiene de sâmbătă, informează AFP.

Având în vedere că nu a efectuat plata așteptată, Brescia și-a pierdut dreptul de a participa la Campionatul Italiei.

Clubul lombard, la care au activat de-a lungul anilor mai mulți fotbaliști români, inclusiv Gheorghe Hagi, precum și antrenorul Mircea Lucescu, a fost penalizat cu patru puncte de către Tribunalul Federației Italiene de Fotbal (FIGC) pentru aceste abateri administrative.

În urma acestei sancțiuni, Brescia, care a încheiat sezonul pe locul 15 în Serie B, a coborât pe locul 18, echivalent cu retrogradarea în liga a treia (Serie C).

Istoria clubului Brescia

Brescia a jucat 23 de sezoane în Serie A, cel mai recent în 2019-2020, iar cel mai bun rezultat al său a fost locul 8 obținut în sezonul 2000-2001.

Printre marii jucători care au evoluat la Brescia se numără internaționalii italieni Roberto Baggio, Alessandro Altobelli, Andrea Pirlo și Luca Toni, precum și spaniolul Pep Guardiola, actualul antrenor al echipei Manchester City.

Înainte de a prelua Brescia, Massimo Cellino a controlat clubul italian Cagliari și echipa engleză Leeds United, unde a devenit cunoscut pentru schimbările frecvente de antrenori.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: Brescia faliment fotbal Gheorghe Hagi istorie Italia Mircea Lucescu retrogradare sport
Autor: Popescu Andrei