Luni dimineața, locuitorii din Sibiu au fost alertați prin sistemul RO-Alert despre prezența unui urs pe bulevardul Vasile Milea. Iar prima reacție a autorităților a fost promptă, trimițând un echipaj de jandarmi, SMURD, un vânător și un medic veterinar în zonă.
După ce ursul, o femelă, a fost observat rătăcind printre blocuri, a reușit să ajungă în curtea Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”. Deși echipele au avut dificultăți în a-l tranchiliza din cauza comportamentului agitat al animalului, în jurul orei 07:00, medicul veterinar și vânătorul și-au îndeplinit cu succes misiunea.
După tranchilizare, ursul a fost plasat într-o cușcă, inițial fiind prevăzut să fie dus la Grădina Zoologică din Sibiu. Cu toate acestea, autoritățile au decis, la recomandarea Gărzii de Mediu și a Gărzii Forestiere, să-l transporte direct într-un fond cinegetic. Astfel, animalul a fost relocat în pădurea de lângă Veștem.









