Prezența urșilor în județul Sibiu devine din ce în ce mai frecventă, iar recent au fost raportate două incidente în care animalele au fost observate în apropierea localităților. Luni seara, un urs a fost văzut în localitatea Târnava, iar un altul a fost semnalat în comuna Apoldu de Jos.
Conform informațiilor, un urs a apărut pe drumul de legătură dintre Sângătin și Apoldu de Jos, stârnind îngrijorarea localnicilor. Aceștia subliniază că pericolul este crescut, având în vedere că nu există transport public, astfel încât locuitorii sunt nevoiți să se deplaseze pe jos. „Drumul este utilizat frecvent de oameni din Sângătin, din cauza lipsei unui mijloc de transport”, a declarat un rezident al zonei.
Primarul comunei Apoldu de Jos, Ioan Florin Barbu, a confirmat că autoritățile au fost informate despre prezența ursului. „Ursul a fost observat la aproximativ 2 kilometri de sat, pe drumul comunal. Am trimis o solicitare către fondul de vânătoare, iar echipele se aflau deja în teren. Există și o altă reclamație din zona Gusu, unde se vor organiza măsuri pentru îndepărtarea acestora. De la introducerea restricțiilor la vânătoare, urșii apar mai des în zonele de șes. Până acum, nu s-au înregistrat pagube materiale semnificative în sat”, a explicat edilul.