Theodora Todoran, elevă a Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu, a obținut locul al II-lea la prestigiosul concurs de public speaking organizat de English-Speaking Union (ESU) în Londra. Aceasta a reprezentat România la competiția internațională, care a reunit cei mai buni vorbitori din aproximativ 50 de țări, după ce a câștigat etapa națională.
Finala competiției s-a desfășurat între 13 și 18 iulie la Londra și a inclus atât probe de discurs, cât și ateliere culturale. Theodora a povestit despre săptămâna petrecută în capitala britanică, unde a avut ocazia să interacționeze cu participanți din diverse colțuri ale lumii, inclusiv din Statele Unite și Australia, și a avut parte de sesiuni de pregătire.
„Am avut ateliere, am vizitat orașul și ne-am pregătit pentru concurs. Competiția a avut loc în zilele de joi și vineri”, a declarat Theodora.
În semifinală, unde au concurat aproximativ 50 de elevi, fiecare participant a prezentat un discurs pregătit, urmat de o provocare spontană. „Era o temă pe care trebuia să o dezvoltăm în 15 minute. A fost o probă dificilă”, a adăugat ea.
Dintre cei 50 de concurenți, doar șase au ajuns în finală, care s-a desfășurat la Royal Institution din Londra, în fața unui public numeros.
În dimineața finalei, Theodora a decis să-și rescrie discursul. „Am păstrat doar un paragraf din cel inițial și am vorbit liber. M-am simțit fericită și onorată să fiu acolo”, a menționat ea.
Finala a constat în prezentarea discursului și în răspunsuri la întrebările publicului și juriului, ceea ce, conform spuselor ei, testează spontaneitatea și capacitatea de argumentare.
Locul I a fost câștigat de un concurent din Sri Lanka, iar Theodora s-a întors acasă cu medalia de argint. „A fost o reușită extraordinară. Anul acesta România a avut o prezență remarcabilă”, a afirmat tânăra.
Theodora subliniază că participarea a avut o valoare mai mare decât medalia. „Nu a fost niciodată despre a câștiga, ci despre a-mi exprima punctul de vedere și a descoperi perspective diverse. Vreau să ajut și alți elevi să își dezvolte abilitățile de a vorbi în public”, a declarat ea.
Pasiunea ei pentru public speaking a început încă din clasa a V-a, iar acum, după absolvirea liceului, intenționează să urmeze studii în psihologie în România. „Vreau să explorez și oportunitățile pe care le oferă țara noastră”, a concluzionat Theodora.









