Sâmbătă seară, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a fost gazda unui concert memorabil susținut de trupa Subcarpați, un moment așteptat cu nerăbdare de zeci de sibieni și fani din întreaga țară. Muzica lor, care îmbină elemente de folclor, hip-hop și electro, a reușit să creeze o atmosferă vibrantă, ridicând publicul în picioare.
De la cei mici la cei mari, toți spectatorii s-au alăturat pieselor cunoscute ale trupei, iar mulți s-au prins în hore spontane, manifestând un adevărat spirit de bucurie și comuniune.
Momentul culminant al serii a fost marcat de intervenția directorului Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, care a urcat pe scenă pentru a mulțumi organizatorilor și a împărtăși un vis personal: „Visul meu este ca o melodie învățată de la străbunicul meu să răsune din nou aici, la Târgul de Țară. Cu Subcarpați am început o nebunie culturală autentică. Anul viitor vor fi multe surprize, pentru că ei sunt de-ai noștri și le mulțumesc. Cultura este importantă, iar noi suntem fenomenul Astra”, a declarat el.
După concert, atmosfera de petrecere a continuat cu un afterparty energic, unde s-a dansat pe hituri din anii ’80 și ’90 până târziu în noapte.
Festivalul Astra Rock nu se oprește aici; duminică, pe Scena de pe Lac vor urca trupe precum Mihail și Cemetery Skyline, iar publicul va putea asculta Phobia și Machivillian God la Târgul de Țară, încheind seara cu un alt afterparty.