Primăria din Sibiu a semnat, pe 23 iulie, contractul pentru modernizarea străzii Luxemburg, situată în cartierul Tineretului, între străzile Madrid și Tomis.
Lucrările vor fi realizate de asocierea de firme Nord Construct SRL și Terra Building SRL, care au câștigat licitația desfășurată pentru acest proiect. Investiția se ridică la aproximativ 700.000 de lei.
Proiectul prevede reabilitarea carosabilului, care va avea două benzi de circulație în fiecare sens, precum și înnoirea substructurii străzii. De asemenea, se va amenaja un trotuar pe partea unde se află gospodăriile, având în vedere că imobilele sunt situate pe o singură parte a străzii, cealaltă fiind limitată de linia de cale ferată.
Modernizarea iluminatului public va include instalarea de lămpi cu LED, echipate cu module pentru conectarea la sistemul de telegestiune. Se va realiza și o rețea de cablaj metropolitan, printr-o canalizație destinată telecomunicațiilor.
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere.