28 de percheziții domiciliare au avut loc într-un dosar ce vizează tâlhărie calificată, fraudă informatică și lipsire de libertate.
În cadrul operațiunii „JUPITER”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat 28 de percheziții în mai multe județe din țară.
Acțiunile au vizat județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Bihor, Sibiu, Ilfov, Satu Mare și sectorul 6 din București, într-un dosar care investighează infracțiuni grave: tâlhărie calificată, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare frauduloase și lipsire ilegală de libertate.
Conform anchetei, în februarie 2025, un grup format din șapte persoane, cu fețele acoperite, ar fi pătruns cu violență într-un apartament din Brașov. Aceștia au imobilizat cinci persoane prin amenințare și violență, accesând ilegal un sistem informatic și încercând să transfere 400.000 de monede virtuale, evaluate la aproximativ 400.000 USD. Deoarece nu au reușit, au continuat să exercite violențe fizice și psihice asupra victimelor pentru a realiza tranzacții cu criptomonede în valoare totală de peste 595.000 USD. Ulterior, au sustras bunuri în valoare de circa 100.000 USD din locuință.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate bani în numerar, telefoane mobile, cartele SIM, medii de stocare USB, laptopuri, cinci autovehicule și documente relevante pentru anchetă.
De asemenea, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere pentru persoanele suspectate, toate fiind reținute pentru 24 de ore și plasate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, pe 4 iunie, magistrații Tribunalului Brașov au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele acestora.
Investigațiile continuă pentru documentarea completă a activității infracționale, cu sprijinul polițiștilor de acțiuni speciale și criminaliști din mai multe județe, precum și al jandarmilor.
Ultima oră
EXCLUSIV Român împușcat în Italia, internat în spital la Sibiu. A participat la un jaf armat cu mașini incendiate – video acum 3 minute
DESCINDERI cu mascați la Sibiu: Gloanțe și arme ilegale, găsite în casele suspecților – foto acum 10 minute
Aterizează la Sibiu primul burger capsulă! Tot ce trebuie să știi despre noul restaurant ZYRO Burgers din Promenada Mall – acum 57 de minute
Vineri se deschide Tranfăgărășanul – acum o oră
Intervenții mai rapide în caz de AVC: Spitalul Județean Sibiu se modernizează – acum o oră