Sibiul a fost gazda ceremoniei de deschidere a celei de-a 22-a ediții a Red Bull Romaniacs, desfășurată pe 21 iulie, adunând peste 500 de motocicliști din peste 60 de țări. Evenimentul, având tema „GAME CHANGER”, a transformat străzile istorice ale orașului într-un spectacol de culoare și adrenalină.
Parada a început pe strada Râului, continuând pe strada Turnului și trecând pe la cele mai cunoscute atracții turistice, precum Podul Minciunilor și Piața Mare, până la locul de desfășurare a Prologului, pe Bulevardul Corneliu Coposu.
Atmosfera a fost animată de mii de spectatori și fani, ce au creat o atmosferă de sărbătoare a sportului extrem. Steaguri din diverse colțuri ale lumii au fluturat în vânt, reprezentând țările participanților, de la România și Italia până la Franța.
În fruntea paradei s-au aflat organizatorii Martin Freinademetz și Andy Fazekas, alături de concurenții din Gold Class, marcând un moment simbolic pentru oraș.
Momentul de la Prolog a fost presărat cu momente amuzante, motocicliștii având parte de mici aventuri, care au adus zâmbete și aplauze din partea publicului. Interacțiunile cu spectatorii au fost relaxate, iar riderii s-au bucurat de atenția acestora.
Ediția din acest an este dedicată lui Graham Jarvis, un nume legendă în lumea hard-enduro-ului, care a influențat semnificativ acest sport, câștigând competiția pentru prima dată în 2008.
Conform programului oficial, competiția continuă pe 22 iulie cu calificările pentru clasele Adventure, iar la ora 17:00 se va da startul finalelor Prologului, unde cei mai buni 35 de rideri din clasele Bronze, Silver și Gold se vor lupta pentru pozițiile de start în prima zi de off-road.
Red Bull Romaniacs reiterează statutul Sibiului ca un centru al sporturilor extreme, aducând adrenalina pe străzile unui oraș cu o bogată istorie și pasiune pentru aventură.