Meteorologii au avertizat că un val de căldură intensă va afecta România în acest weekend, cu temperaturi extrem de ridicate și nopți tropicale. Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă Cod portocaliu pentru caniculă, valabilă duminică și luni în mai multe județe.
Începând de duminică, ora 10.00, până luni, ora 10.00, județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj se vor confrunta cu temperaturi maxime ce vor atinge valori între 37 și 39°C. Nopțile vor fi caracterizate de minime ridicate, situate între 19 și 23°C, implicând un disconfort termic accentuat, cu un indice de temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.
De asemenea, duminică, un Cod galben de caniculă va fi în vigoare în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, Muntenia, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei.
În continuare, luni, între orele 10.00 și 23.00, avertizarea Cod portocaliu se va restrânge la județele Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, unde temperaturile vor putea ajunge la 38-40°C, menținând un nivel ridicat de disconfort termic, cu ITU peste 80 de unități.
În paralel, avertizarea Cod galben va rămâne activă în nordul Olteniei, sudul Banatului, sudul, centrul și nord-vestul Munteniei, precum și în zona continentală din sudul Dobrogei.