Decesul fostului președinte Ion Iliescu a generat o reacție intensă în spațiul public românesc, nu doar prin amintirile evocate, ci și printr-o expunere violentă a urii, în special din partea Uniunii Salvați România (USR). Această atitudine provocatoare ridică întrebări cu privire la condiția morală a societății noastre.
Este alarmant să observi cum indivizi care în 1989 erau fie foarte tineri, fie ne-născuți, își exprimă acum opinii ferme despre trecut, contestând funeraliile naționale. Este la fel de îngrijorător că, într-un partid care aspiră să salveze România, se află persoane formate într-o cultură democratică, care își asumă dreptul de a decide cine merită recunoștință în țară.
În această perioadă, USR a transformat doliul într-un forum de propagandă, refuzând să respecte o zi de doliu național. Criticile la adresa organizării funeraliilor reflectă o criză a caracterului public, mai degrabă decât o viziune democratică.
Acest tip de anticomunism radical, cultivat de o anumită generație politică, nu promovează o evaluare sinceră a trecutului, ci servește ca un substitut ideologic bazat pe ură și certitudini istorice preconcepute.
În acest context, Ion Iliescu devine un simbol al frustrărilor unei generații care nu a trăit comunismul, dar care îi folosește memoria ca justificare pentru diferite nemulțumiri. Întrebările legate de calitățile sale de lider și de greșelile comise în timpul tranziției sunt legitime, dar răspunsurile trebuie să fie rezultatul unei analize raționale și mature.
Respectul pentru memoria unui fost șef de stat nu înseamnă glorificare, ci recunoașterea rolului său în istorie. Absența președintelui României la funeralii subliniază nu doar o slăbiciune politică, ci și o deteriorare a valorilor instituției prezidențiale în fața radicalismului de partid.
Trăim într-o societate în care moartea devine un spectacol, iar doliul este folosit ca armă politică. Tinerii, lipsiți de o memorie vie, devin purtători ai urii, iar discursul public este dominat de ideologie și nu de rațiune.
Ion Iliescu nu are nevoie de reabilitare; istoria își va face datoria. Noi, ca societate, avem nevoie de o reabilitare morală și de o revenire la decență, învățând să respectăm memoria și să ne abținem de la lupte politice inutile în fața morții.
