Clubul Sportiv Sibiu Racing Team va organiza, în perioada 11-12 iulie, o nouă ediție a Raliului Sibiului, parte a Campionatului Național de Raliuri. Evenimentul beneficiază de sprijinul Primăriei Sibiu prin Agenda Sport 2025.
Pentru a asigura desfășurarea în condiții de siguranță, Comisia de sistematizare a circulației a decis implementarea unor restricții de trafic. În noaptea de sâmbătă, 12 iulie, circulația va fi închisă între orele 01:00 și 06:00 pentru pregătirea traseului.
Între orele 11:00 și 20:00, următoarele străzi vor fi închise pentru proba Super Specială:
- Str. Emil Cioran (între sensul giratoriu Piața Unirii și intersecția cu Calea Dumbrăvii)
- B-dul V. Milea
- Str. C. Noica (zona parcării Hotelului Continental Forum)
Traficul pe direcția str. Cetății spre str. Tribunei va fi permis. De asemenea, vor exista restricții temporare la intersecția b-dul Victoriei cu str. Andrei Șaguna, unde circulația va fi normală pe direcția de mers dinspre b-dul Victoriei spre str. A. Șaguna.
În plus, parcările din anumite zone vor fi, de asemenea, închise în perioada 9 iulie - 14 iulie, inclusiv parcarea Teatrului și parcarea de la Hotel My Continental. Vor fi afectate și locurile de parcare din fața Gării, precum și alte parcări din apropierea traseului raliului.
Modificările de traseu pentru autobuzele Tursib vor fi anunțate pe site-ul oficial al operatorului de transport public.