Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că Programul Rabla 2025 ar putea începe "imediat" după adoptarea pachetului doi de măsuri fiscale. Conform ministerului, toate pregătirile sunt finalizate, iar procesul birocratic se află în stadiu avansat.
„Odată ce pachetul 2 de măsuri va fi adoptat, vom putea publica Ordinul de Ministru care va stabili valoarea voucherelor. După o perioadă de transparență de 10 zile, conform legislației, programul va putea fi activat”, a declarat Buzoianu.
Ministrul a asigurat că platforma tehnică și criteriile de selecție pentru Rabla rămân neschimbate, ceea ce va preveni eventuale întârzieri. „Nu vom avea întârzieri în acest proces, deoarece totul este bine stabilit”, a adăugat ea.
Bugetul alocat pentru persoanele fizice în cadrul programului este de 200 milioane de lei, stabilit de coaliția de guvernare, ceea ce va permite continuarea acordării voucherelor pentru modernizarea parcului auto național.
În privința programului Casa Verde, ministrul a menționat că se analizează posibilitatea de a-l finanța din fonduri europene prin PNRR, sub coordonarea Ministerului Fondurilor Europene. „Avem deja un proiect gestionat de Ministerul Fondurilor Europene, care se aliniază obiectivelor Casa Verde. Nu putem lansa două proiecte cu același scop, așa că ne orientăm spre utilizarea fondurilor europene disponibile”, a explicat oficialul.
Deciziile finale pentru Casa Verde și alte programe gestionate de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi stabilite odată cu pachetul doi de măsuri, pentru a evita suprapunerile și a maximiza utilizarea resurselor europene.