Construcția Transfăgărășanului, un drum splendid care traversează Munții Făgăraș, a început în primăvara anului 1970 și a fost finalizată cu multă dăruire și efort. Această șosea, care leagă Transilvania de Muntenia, a fost inaugurată pe 20 septembrie 1976 și se pregătește să sărbătorească 52 de ani de la deschiderea sa.
Realizarea celor aproape 90 de kilometri ai acestui drum montan a implicat mobilizarea a mii de soldați și utilizarea a 20 de tone de dinamită pentru a deschide traseul printre stânci. Detașamentele de militari, cunoscute sub numele de „detașamentul sfarmă-piatră”, au fost apreciate pentru disciplina și efortul lor susținut, având la dispoziție utilaje fabricate, în mare parte, în România.
Drumul în sine nu a fost doar o realizare tehnică, ci a avut și scopuri strategice, facilitând accesul între regiunile istorice ale României și susținând dezvoltarea industrială locală. Pe versantul nordic al muntelui, uzinele din zona grănicerească au contribuit la industria de apărare, iar pe versantul sudic, Lacul Vidraru și barajul său au devenit simboluri ale ingineriei românești.
Înainte de construirea acestui drum, căldarea glaciară Bâlea era o zonă naturală puțin explorată, accesibilă doar localnicilor. Printre cei care au traversat aceste locuri se numără și Badea Cârțan, un cioban cunoscut pentru călătoriile sale în căutarea identității românești.
Primele cabane din zonă au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar construirea Transfăgărășanului a transformat radical accesibilitatea acestora, facilitând atragerea turiștilor. Lucrările au fost extrem de complexe, incluzând serpentine, copertine de protecție împotriva avalanșelor și ziduri de sprijin.
După deschiderea sa, Transfăgărășanul a devenit o destinație populară, în special în sezonul cald, când drumul alpin este deschis circulației. Tunelul Bâlea–Capra, cel mai înalt tunel rutier din România, rămâne un punct de interes important, deși viitoarele autostrăzi vor introduce noi recorduri de lungime.
