Osteoporoza reprezintă o afecțiune caracterizată prin scăderea densității osoase, ceea ce duce la un risc crescut de fracturi. De multe ori, este denumită „boala tăcută”, deoarece nu se manifestă prin simptome evidente până la apariția unei fracturi, care poate surveni după un traumatism minor.
Diagnosticarea se face, în principal, prin osteodensitometria DXA, o investigație ce măsoară densitatea minerală osoasă în zone precum coloana lombară și șolduri. La femeile postmenopauză și bărbații de peste 50 de ani, un scor T mai mic sau egal cu -2,5 indică osteoporoza. Pentru alte categorii de vârstă, se utilizează scorul Z, care se interpretează în funcție de contextul clinic.
Factorii de risc includ vârsta avansată, menopauza, istoricul familial de fracturi, greutatea scăzută, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool și aportul insuficient de calciu și vitamina D. De asemenea, anumite afecțiuni endocrine sau digestive pot contribui la pierderea masei osoase.
Reevaluarea densității osoase se recomandă, de regulă, femeilor peste 65 de ani și bărbaților peste 70 de ani, precum și persoanelor mai tinere care prezintă factori de risc semnificativi. Instrumentul FRAX poate estima riscul de fractură osteoporotică majoră sau de șold în următorii 10 ani.
Tratamentul osteoporozei include medicamente antiresorbtive și terapii osteoformatoare, în funcție de istoricul medical al pacientului și de severitatea afecțiunii. Calciul și vitamina D sunt esențiale în menținerea sănătății oaselor, cu un necesar zilnic de 1.000–1.200 mg pentru majoritatea vârstnicilor, preferabil obținut prin dietă.
Activitatea fizică regulată, precum mersul pe jos sau exercițiile de echilibru, este crucială pentru prevenirea fracturilor. În plus, este important să se adopte măsuri de siguranță în locuință pentru a reduce riscurile de cădere.
