Michel Gierling, cunoscut localnicilor drept „Nea Miș”, are 67 de ani și este unul dintre cei șase sași rămași în Stejărișu, un sat situat la aproximativ 10 kilometri de Agnita. Acesta are în grijă cheile unei biserici săsești din secolul al XIV-lea, pe care o deschide pentru vizitatori și le povestește cu mândrie istoria locului.
Stejărișu a fost mutat cu peste 700 de ani în urmă din calea inundațiilor provocate de Hârtibaci, prima așezare aflându-se pe malul acestui râu. Nea Miș explică: „Satul era pe malul Hârtibaciului, dar din cauza inundațiilor și a pânzei freatice ridicate, localnicii au decis să se mute cu 15 metri mai sus, la doi kilometri distanță de locul inițial.”
Vechiul nume al satului, Proștea, provoacă adesea glume, dar provine de la denumirea săsească Probstdorf, care se traduce prin „satul prepozitului”, legat de Biserica sașilor din Transilvania.
Nea Miș a fost parte din fanfara locală, pe care o consideră „cea mai bună din sat”, având în vedere că era singura. În turnul bisericii, a strâns o colecție de instrumente, inclusiv manechine îmbrăcate în uniforme de fanfară din Elveția.
În 1990, el a avut ocazia să emigreze în Germania, dar, după ce a văzut condițiile din taberele de refugiați, a decis să rămână în Stejărișu. „Aici aveam o viață organizată, o casă și un loc de muncă”, spune el.
Biserica fortificată din sat, construită în secolul al XIV-lea, are un sistem de apărare, inclusiv o galerie de tragere. Nea Miș menționează că în biserică se păstrează și un steag negru, simbol al doliului unei familii, care amintește de o poveste tragică din trecut.
Înainte de a închide biserica, Nea Miș împărtășește rețeta tradițională a slăninii afumate, un preparat specific zonei, ce include o metodă atentă de conservare și afumare.
