Locuitorii din cartierul Davinci Homes, situat în comuna Cristian, județul Sibiu, au inițiat o petiție în care cer autorităților locale să intervină pentru a gestiona problema câinilor vagabonzi care circulă în zonă.
Oamenii se plâng că prezența acestor câini le afectează siguranța și confortul, în special când ies la plimbare cu copiii sau cu animalele de companie. Petiția vizează exclusiv proprietarii din cartier și solicită relocarea câinilor fără stăpân într-un loc adecvat.
„Cerem autorităților să ia măsurile necesare pentru a ne proteja drepturile fundamentale, inclusiv siguranța și libertatea de mișcare în zona noastră”, se menționează în documentul adresat autorităților.
Primarul comunei Cristian, Claudiu Gheorghe Pâșu, a declarat că autoritățile sunt implicate constant în gestionarea acestei probleme, însă acuză unele persoane din cartier că hrănesc câinii, contribuind astfel la menținerea situației. „Facem acțiuni săptămânale de prindere a câinilor fără stăpân. Trăim la țară, iar câinii apar pe câmp, dar unii locuitori le oferă hrană, atrăgându-i în zonă”, a explicat edilul.
Autoritățile locale intenționează să continue capturarea câinilor vagabonzi și solicită cetățenilor să colaboreze pentru a preveni perpetuarea problemei.