Jaful spectaculos din Seattle: 2 milioane de dolari în bijuterii furate în 90 de secunde

Un jaf spectaculos din Seattle a dus la furtul a 2 milioane de dolari în bijuterii și ceasuri în doar 90 de secunde.

Jaful spectaculos din Seattle: 2 milioane de dolari în bijuterii furate în 90 de secunde
Foto: KoolShooters

Un jaf de proporții a avut loc într-un magazin de bijuterii din West Seattle, unde patru indivizi mascați au reușit să sustragă bunuri în valoare de 2 milioane de dolari. Incidentul s-a desfășurat în plină zi, iar hoții au pătruns în magazin, distrugând o ușă de sticlă cu ciocane.

În mai puțin de un minut și jumătate, aceștia au golit șase vitrine, luând bijuterii din aur, diamante și ceasuri de lux, printre care și ceasuri Rolex evaluate la 750.000 de dolari și un colier cu smarald în valoare de 125.000 de dolari.

În timpul jafului, un membru al grupului a amenințat angajații cu un spray lacrimogen destinat ursilor și cu un pistol cu electroșocuri, dar, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Vicepreședintele magazinului, Josh Menashe, a declarat că echipa este profund afectată de incident și că magazinul va rămâne închis pentru o vreme.

Poliția a intervenit rapid, dar suspecții au reușit să scape cu o mașină înainte de a fi prinși, eludând filtrele organizate în zonă.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026