Pe 14 septembrie, creștinii ortodocși și catolici celebrează Înălțarea Sfintei Cruci, o sărbătoare cu rădăcini adânci în istoria creștinismului. Această zi marchează atât descoperirea lemnului Sfintei Cruci de către Sfânta Împărăteasă Elena, cât și readucerea lui la Ierusalim, după ce fusese confiscat de perși.
Tradiția spune că, pe Golgota, Sfânta Elena a găsit trei cruci, și pentru a stabili care era cea a Mântuitorului, a fost realizat un test. O femeie bolnavă a fost adusă, iar atingerea crucii lui Hristos a dus la vindecarea ei instantanee, confirmând astfel identitatea acesteia ca fiind adevărata Cruce a Domnului.
Pe 14 septembrie 335, Patriarhul Macarie a înălțat Crucea în Biserica Învierii din Ierusalim, în fața unei mulțimi de credincioși. După ce aceasta a fost furată, împăratul bizantin Heraclius a readus-o în 628, marcând un nou moment solemn. De atunci, Biserica sărbătorește anual Înălțarea Sfintei Cruci, o zi dedicată postului și rugăciunii, dar și amintirii puterii jertfei Mântuitorului.
În cadrul slujbei din această zi, se citește Evanghelia Patimilor, reamintind credincioșilor de sacrificiul lui Hristos. La biserici, preoții înalță Sfânta Cruce în cele patru colțuri ale lumii, binecuvântând astfel comunitatea. Credincioșii se închină cu respect crucii împodobite cu flori, rostind rugăciuni de mulțumire și cerând protecție divină.
În tradiția populară, 14 septembrie este cunoscută și ca „Ziua Crucii”, iar busuiocul și alte plante aromatice sunt sfințite pentru a oferi protecție și vindecare. Această zi marchează începutul toamnei agricole, când viile sunt culese, iar muncile câmpului încetează, fiind considerată o perioadă de odihnă.
De asemenea, există obiceiuri stricte legate de această sărbătoare. Este interzisă munca în câmp și alte activități grele. De asemenea, se evită consumul de alimente „de dulce” și, conform superstițiilor, nu se pot mânca alimente tăiate în formă de cruce. Părintele Gabriel Cazacu subliniază importanța acestui timp de reflecție și recunoștință față de Dumnezeu.
