Persoanele care au realizat venituri în 2025 și nu au declarat contribuțiile sociale ar putea primi, în curând, o notificare de la ANAF. Aceasta va solicita depunerea Declarației unice în termen de 20 de zile de la primire; în cazul în care nu se respectă acest termen, Fiscul va stabili din oficiu CAS și CASS. Această procedură a fost reglementată printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial.
Ordinul vizează contribuțiile datorate pentru anul 2025, iar ANAF va întocmi lista contribuabililor pe baza declarațiilor depuse, a deciziilor de impunere anterioare și a altor informații disponibile în evidențele fiscale.
Notificările se adresează în special persoanelor cu venituri din activități independente sau drepturi de autor, care au realizat venituri de cel puțin 12 salarii minime brute pe an și nu au declarat contribuția. De asemenea, sunt incluși cei care au obținut venituri din străinătate, precum administratori sau membri ai consiliilor de administrație.
Contribuția la sănătate (CASS) poate fi stabilită din oficiu pentru diverse surse de venit, inclusiv chirii, agricultură sau pensii. Pragul minim pentru aceste venituri este de 6 salarii minime brute.
Veniturile din pensii din străinătate vor fi verificate începând cu luna august 2025, iar pensiile de până la 3.000 de lei nu vor fi incluse în această procedură.
Notificarea trimisă de ANAF va conține detalii precum antetul unității fiscale, numărul de înregistrare și informații despre contribuția în cauză. De asemenea, va fi menționat faptul că nedeclararea contribuțiilor poate atrage amenzi, iar documentul va include datele de contact ale unui funcționar responsabil.
În termenul de 20 de zile, contribuabilii pot depune Declarația unică online. Dacă nu au obligații de plată, pot prezenta documente care dovedesc acest lucru. În cazul în care nu se initiază nicio acțiune, ANAF va estima baza de calcul pentru contribuții, iar decizia de impunere poate fi contestată în termen de 45 de zile.









