Avocatul Poporului propune reintroducerea probei de poligon, eliminată acum 25 de ani, împreună cu alte schimbări semnificative, ca răspuns la statisticile alarmante referitoare la numărul și gravitatea accidentelor rutiere din țară.
În 2024, România continuă să fie țara europeană cu cel mai mare număr de decese cauzate de accidente rutiere, înregistrând 86 de decese la un milion de locuitori. Conform raportului Avocatului Poporului, citat de Observator News, printre modificările sugerate se numără și extinderea testului psihologic pentru viitorii șoferi.
Această măsură are ca scop o evaluare mai detaliată a stării emoționale și psihologice a candidaților, încercând să reducă comportamentele agresive în trafic.
O altă propunere semnificativă este introducerea obligatorie a cursurilor de conducere defensivă, menite să formeze șoferi mai responsabili și mai bine pregătiți.
„Este de bun simț ca o primă măsură să introduci un mijloc de învățare, de perfecționare a viitorilor conducători auto înainte ca aceștia să iasă pe drumurile publice. Am observat că o cauză a accidentelor de circulație este lipsa de cunoștințe suficiente în legislația rutieră și în manevrarea autoturismului”, afirmă Mircea Criste, adjunct al Avocatului Poporului.
Avocatul Poporului sugerează și actualizarea cursurilor din școlile de șoferi, pentru a asigura că legislația predată este în concordanță cu reglementările actuale.
Aceste propuneri sunt încă în faza de discuție și ar putea fi incluse într-un proiect de lege.