Un accident grav a avut loc duminică seară pe autostrada A2, în județul Călărași, soldându-se cu decesul antrenorului Marius Cristian Coman și rănirea mai multor copii.
Victima în vârstă de 9 ani a fost transportată în stare critică la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde a fost resuscitată după ce a intrat în stop cardiac. Reprezentanții spitalului au menționat că starea sa este extrem de gravă, având multiple traumatisme, inclusiv o fractură de craniu.
Un alt băiat a suferit politraumatisme, dar starea lui a fost considerată stabilă. În total, cinci copii au fost aduși cu traume minore, dintre care unul a rămas internat pentru observație din cauza unei afecțiuni cardiace congenitale.
Accidentul s-a produs în localitatea Nicolae Bălcescu, la kilometrul 50, unde autocarul în care se aflau copiii și antrenorii s-a răsturnat. Aceștia se îndreptau spre litoral pentru a participa la Festivalul Național de Baby Baschet de la Costinești. Autoritățile au activat Planul roșu de intervenție și au trimis două elicoptere SMURD la fața locului.
Se pare că explozia unei anvelope ar putea fi cauza principală a accidentului.