O sătmăreancă în vârstă de 70 de ani, care și-a dat foc pe 29 mai 2025, a decedat la Spitalul de Arși din București. Victima a fost inițial internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, însă din cauza gravității arsurilor, a fost transferată în Capitală. Din păcate, medicii nu au reușit să o salveze, conform informațiilor furnizate de PresaSM.
Reamintim că femeia, originară din comuna Valea Vinului, județul Satu Mare, a încercat să își pună capăt zilelor, dându-și foc în locuința pe care o închiriase, situată într-un bloc din centrul localității.
Surse medicale au declarat pentru PresaSM că apelul la 112 a fost efectuat în jurul orei 07:30, după ce o localnică a observat victima în fața unui magazin alimentar, prezentând arsuri severe pe față, gât, mâini, spate și piept.
Femeia a reușit să iasă singură din apartament, dar a suferit arsuri considerabile pe o mare parte din corp. La fața locului au intervenit de urgență polițiști și echipaje medicale, care au acordat primul ajutor victimei.
Conform unor surse din cadrul PresaSM, femeia era diagnosticată cu depresie și locuia singură. Se pare că nu era la prima tentativă de suicid, având în vedere că, cu două săptămâni în urmă, și-ar fi tăiat venele. În ultimele zile, aceasta le-ar fi spus cunoscuților că „nu mai are de trăit mult”.
Dacă tu sau cineva cunoscut treceți prin momente dificile, nu ezitați să cereți ajutor. Există linii de sprijin gratuite și confidențiale, precum TelVerde Antisuicid – 0800 801 200.