Un bărbat din județul Satu Mare a fost condamnat pe 17 septembrie 2026 de Tribunalul Satu Mare pentru cumpărare de influență. Acesta a recunoscut că a plătit un total de 2.500 de euro unei persoane care urma să își exercite influența asupra unor medici și a membrilor comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap.
Banii au fost oferiți în două tranșe: 1.200 de euro pe 30 iulie 2025 și 1.300 de euro pe 10 septembrie 2025, cu scopul de a obține documente medicale fără a efectua investigațiile necesare, pentru a obține astfel încadrări în grad de handicap atât pentru el, cât și pentru soția sa.
Dosarul a fost trimis instanței după un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul. În fața judecătorilor, bărbatul a confirmat faptele și a acceptat încadrarea juridică.
Tribunalul a ținut cont de faptul că acesta era la primul contact cu legea penală, a recunoscut fapta și a acceptat pedeapsa. Astfel, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de doi ani.
În această perioadă, el va trebui să respecte mai multe măsuri stabilite de Serviciul de Probațiune Satu Mare și să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, instanța i-a interzis pentru doi ani dreptul de a ocupa funcții publice și a stabilit să achite 1.000 de lei cheltuieli judiciare.









