Programul Rabla Auto 2025 începe din 19 iunie: Iată ce acte sunt necesare

Programul Rabla Auto 2025 începe din 19 iunie: Iată ce acte sunt necesare

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) va lansa sesiunea de înscriere pentru Programul Rabla Auto 2025 pe 19 iunie 2025, la ora 10:00, pe site-ul oficial.

Recent, AFM a oferit un model demonstrativ al cererii de finanțare și a publicat un videoclip informativ pentru a ghida cetățenii în procesul de înscriere. Aceasta este prima dată când persoanele fizice se pot înscrie direct online, printr-o aplicație informatică, ceea ce facilitează accesul la programele de finanțare.

Florin Bănică, președintele AFM, a subliniat că transparența va ajuta cetățenii să urmeze corect procedurile și să participe activ la aceste inițiative.

Bugetul total pentru sesiunea de înscriere, ce va dura până pe 27 noiembrie 2025 sau până la epuizarea fondurilor, este de 610 milioane lei. Aceasta sumă este împărțită în 210 milioane lei pentru autovehiculele cu motoare termice și 400 milioane lei pentru vehiculele electrice și hibrid plug-in.

Pentru a se înscrie, persoanele fizice trebuie să încarce în aplicație următoarele documente: cererea de finanțare completată, actul de identitate valabil, certificatul de atestare fiscală pentru bugetul de stat (nu mai vechi de 90 de zile) și certificatul de atestare fiscală pentru impozitele locale (nu mai vechi de 30 de zile).

Informatii preluate si adaptate din: Presa Satu Mare
Etichete: acte necesare AFM finanțare auto înscriere Program Rabla Auto
Autor: Radulescu Mihai