În cadrul operațiunii JUPITER, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, au efectuat 2 mandate de percheziție domiciliară, precum și o ordonanță de predare/ridicare a documentelor de cesionare și financiar-contabile.
Aceste activități au avut loc în municipiul Baia Mare, județul Maramureș, la sediul și punctul de lucru a două societăți comerciale, precum și la o societate din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în contextul unui dosar penal în care se desfășoară cercetări pentru comiterea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, în perioada 2024 – 2025, reprezentanții legali ai unei dintre societățile comerciale cu sediul în Baia Mare și-ar fi însușit sau traficat, în mod prejudiciabil, activul reprezentând o creanță asupra debitorului UAT Municipiul Oradea, în valoare de 4.543.831,54 lei, prin intermediul unei operațiuni juridice de cesiune de creanță, care nu a avut o contraprestație reală din partea cesionarului, respectiv a celei de-a doua societăți din Baia Mare, cauzând astfel un prejudiciu de 4.543.831,54 lei primei societăți cedente.
În aceeași perioadă, reprezentanții legali ai celor două societăți au prezentat ca adevărată o cesionare a creanței asupra UAT Municipiul Oradea, cu titlu oneros, în favoarea celei de-a doua societăți, determinând, prin utilizarea unor mijloace frauduloase, încuviințarea executării silite împotriva UAT Municipiul Oradea, în favoarea celei de-a doua societăți, fără a finaliza executarea sau poprirea.
În urma perchezițiilor domiciliare și a ordonanței de predare de documente, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, înscrisuri, documente financiar-contabile, contract de cesiune de creanță, contracte de prestări servicii, contracte de colaborare, contracte de împrumut, fișe partener comercial, registre jurnale și acte de executare.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a documenta întreaga eventuală activitate infracțională.
Activitățile polițiștilor de investigare a criminalității economice au beneficiat de sprijinul colegilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Maramureș.
Este important de menționat că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.