Mircea Govor: Unirea Tășnad, campioană județeană și speranță pentru Liga 3

Mircea Govor: Unirea Tășnad, campioană județeană și speranță pentru Liga 3

Mircea Govor, președintele PSD Satu Mare, a participat ieri la finala Ligii 4 Elite, unde echipa Unirea Tășnad a obținut victoria în fața celor de la Oașul Negrești.

După evenimentul sportiv, Govor a transmis un mesaj de felicitare atât echipelor, cât și primarilor din Tășnad și Negrești-Oaș pentru sprijinul acordat sportului de masă.

„Am răspuns cu bucurie invitației primarului orașului Tășnad, Adrian Farcău, de a fi prezent la acest eveniment deosebit – finala Ligii 4 Elite, în care echipa Unirea Tășnad a obținut victoria în fața formației Oașul Negrești.

M-am aflat alături de colegi și prieteni implicați în susținerea sportului de masă: primarul comunei Vetiș, Dani Codrea, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, Oliviu Buzgău, și fostul primar al orașului Tășnad, Vasile Mitrașca.

Respect în mod egal cele două comunități – Tășnad și Negrești Oaș – și am susținut cu sinceritate ambele echipe, într-un spirit de fair-play și solidaritate. Sportul are această forță extraordinară de a aduce oamenii împreună și de a construi punți între localități.

Îi apreciez pe cei doi primari, Adrian Farcău și Aurelia Fedorca, nu doar pentru relația de prietenie care ne leagă, ci mai ales pentru implicarea lor reală în viața comunităților pe care le conduc. Sunt doi lideri care înțeleg că dezvoltarea locală începe cu oamenii și pentru oameni.

Felicit echipa Unirea Tășnad, stafful tehnic și întreaga comunitate pentru acest titlu meritat și le doresc mult succes la barajul pentru promovarea în Liga 3!

Totodată, felicit echipa Oașul Negrești pentru determinarea de pe teren și pentru spiritul sportiv de care a dat dovadă până la final”, a declarat Mircea Govor.

Informatii preluate si adaptate din: Presa Satu Mare
Etichete: comunitate fair-play Liga 4 Elite Mircea Govor Oașul Negrești primari Satu Mare sport Unirea Tășnad
Autor: Radulescu Mihai