Un incendiu a izbucnit la o locuință din municipiul Satu Mare, pe strada C.A. Rosetti. Pompierii de la Detașamentul de Pompieri Satu Mare s-au mobilizat imediat pentru a stinge focul.
La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și un echipaj de prim ajutor, formate din 17 militari. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe întreaga suprafață a locuinței.
Până în prezent, nu au fost raportate victime. Operațiunea de stingere a incendiului este în desfășurare.









