Pompierii au demarat o operațiune de salvare duminică, 16 august, pe râul Someș, în municipiul Satu Mare, după ce o persoană a fost dată dispărută. Căutările au loc între Podul Pietonal și Podul Decebal.
La fața locului sunt prezente o autospecială de stingere cu apă și spumă, o barcă pneumatică și echipaje de terapie intensivă, care acționează pentru a găsi tânărul dispărut.
ACTUALIZARE, ora 19.30: Se pare că persoana căutată este un tânăr de 18 ani din Bacău, care lucra într-o fabrică din Satu Mare.
ACTUALIZARE 2, ora 20.00: Un coleg de muncă a confirmat că tânărul a fost înghițit de ape după ce a călcat într-o zonă adâncă. Acesta a menționat că tânărul a fost contactat anterior și a spus că se plimba.
„Era din Bacău, stăteam împreună la hotel. A intrat cu picioarele în apă și a dat de o groapă, iar apoi nu a mai reușit să iasă”, a spus colegul său.
ACTUALIZARE, ora 20.45: Pompierii continuă căutările cu ajutorul unui sonar cu ultrasunete pentru a localiza mai repede corpul tânărului dispărut.









