Pe 27 august, Pasajul Corneliu Coposu din Satu Mare va deveni un loc vibrant dedicat științei și tehnologiei prin festivalul „The STEAM Hive”. Evenimentul va începe la ora 14.30 și va oferi o serie de workshopuri interactive, demonstrații cu roboți și activități creative pentru copii și adolescenți.
Organizatorii își propun să aducă domeniile STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) mai aproape de comunitate, facilitând accesul la activități educative și distractive. Participanții vor avea ocazia să participe la workshopuri și să afle cum funcționează tehnologia din spatele roboților din competițiile FTC.
Pentru cei mici, va exista o zonă dedicată, unde se vor organiza ateliere de creație și sesiuni de pictură pe față, iar adolescenții vor beneficia de un spațiu de relaxare cu jocuri de societate.
Un aspect important al festivalului este tombolă caritabilă, care va strânge fonduri pentru construirea unui centru de zi destinat copiilor vulnerabili din Sătmărel. Participarea la tombolă necesită o donație minimă de 20 de lei, iar premiile vor depăși 1.000 de lei.
Asociația STEA, organizatoarea festivalului, își propune să strângă 82.100 de euro prin campania „Casă pentru viitor”, pentru a oferi sprijin anual pentru aproximativ 40 de copii din familii aflate în dificultate. Noul centru va oferi educație timpurie, activități educative, o masă caldă și un mediu sigur pentru copii, iar mamele vor beneficia de suport și educație parentală.
După 22 de ani de activitate, Asociația STEA își propune să pună un accent mai mare pe prevenție, intervenind din primii ani de viață ai copiilor.
Intrarea la festival este liberă, iar toți cei interesați sunt invitați să descopere lumea STEAM și să contribuie la proiectul „Casă pentru viitor”.









