Controale temporare reinstalate în vămile Petea și Urziceni

Controale temporare reinstalate în vămile Petea și Urziceni

O nouă acțiune săptămânală în sistem integrat a fost desfășurată în județul Satu Mare, în contextul aderării României la spațiul Schengen. Sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, structurile de siguranță și ordine publică au acționat în zona de frontieră, având ca obiectiv principal combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, precum și menținerea unui climat de siguranță și ordine publică.

În data de vineri, 6 iunie a.c., între orele 11.00 și 14.00, s-a desfășurat o acțiune pe comunicațiile Satu Mare – Petea și Carei – Urziceni, inclusiv în zona fostelor puncte de trecere a frontierei, dar și pe alte căi de comunicație care duc spre sau dinspre frontieră. Această acțiune a vizat, de asemenea, combaterea traficului de arme, muniție și substanțe interzise, precum și prevenirea efectelor febrei aftoase, care este prezentă pe teritoriul statului vecin.

Au participat polițiști de frontieră din Satu Mare, polițiști din cadrul IJP Satu Mare, jandarmi de la IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare și SCCO Satu Mare, precum și lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj – Serviciul Echipe Mobile Satu Mare. Aceștia au efectuat verificări pe principalele căi de comunicație care converg spre frontiera româno-maghiară, în zona de responsabilitate a județului Satu Mare.

În cadrul activității, echipele mixte au verificat aproximativ 580 de persoane și 325 de mijloace de transport, utilizând aplicația eDAC. Au fost identificate mai multe nereguli, iar sancțiunile contravenționale aplicate au însumat aproximativ 27.300 lei. De asemenea, un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost reținute.

Acțiunile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, în proximitatea frontierei de stat, având ca scop combaterea fenomenului infracțional transfrontalier și menținerea siguranței și ordinii publice.

Etichete: acțiuni integrate controale vamale infracționalitate transfrontalieră migrație ilegală poliție de frontieră Satu Mare siguranță publică
Autor: Radulescu Mihai