Pe 25 octombrie, Satu Mare și Carei vor sărbători Ziua Armatei Române printr-un program dedicat, care va include ceremonii, defilări și survoluri aeriene.
În Satu Mare, evenimentele vor începe la ora 09:00 la Monumentul Ostașului Român, unde sunt planificate:
- o ceremonie militară și religioasă;
- depuneri de coroane și jerbe de flori;
- defilarea gărzii de onoare;
- un survol aerian.
În Carei, ceremonia va începe la ora 12:00 la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român”. Programul va include:
- ceremonie militară și religioasă;
- depuneri de coroane și jerbe de flori;
- primirea „Ștafetei Veteranilor”;
- defilarea structurilor participante;
- un survol aerian.
Expoziție de tehnică militară va avea loc în Parcul Dendrologic din Carei, între 09:00 și 16:30, cu 16 standuri expuse, la care vor participa militari din opt garnizoane.
Vizitatorii vor putea admira transportorul blindat Piranha V, sistemul antiaerian CHIRON, instalația de lansare multiplă a rachetelor LAROM, vehicule militare IVECO, și multe altele.
De asemenea, vor fi organizate demonstrații de instrucție alpină, echipamente de cercetare și parașutare, precum și o tiroliană pentru cei curioși.
Cei interesați de cariere în domeniul militar vor avea ocazia să discute cu reprezentanții Centrului Militar Județean Satu Mare despre oportunitățile de recrutare pentru soldați profesioniști și rezerviști voluntari.
Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a făcut apel la cetățeni să participe la evenimentele festive, subliniind importanța sprijinului comunității pentru militari.









