Anunț important de la Florisal! Recuperarea zilei de colectare a deșeurilor: Stimați cetățeni, vă informăm că, în urma necolectării deșeurilor în ziua de miercuri, 04.06.2025, ridicarea acestora va fi reprogramată pentru sâmbătă, 07.06.2025, pentru străzile din sectorul de miercuri. Vă rugăm să scoateți recipientele de colectare în fața proprietăților dumneavoastră începând cu ora 07.00. Vă mulțumim pentru înțelegere și colaborare!
Reamintim că greva angajaților companiei Florisal din Satu Mare s-a încheiat. Salariații operatorului public de salubritate, care au oprit lucrul în semn de protest față de nivelul salariilor, au ajuns la un acord cu conducerea societății.
„Vă anunț că am ajuns la un acord cu angajații și au ieșit toți la lucru. Se ridică programul de azi și de mâine dimineață se continuă activitatea în mod normal”, au declarat reprezentanții Florisal pentru PresaSM.