Locuitorii din Zalău au ridicat recent problema persoanelor care consumă substanțe din pungi în locuri publice, un subiect intens discutat pe platformele de socializare. Aceștia afirmă că astfel de situații devin tot mai frecvente în diverse zone ale orașului, generând o stare de disconfort și frică, mai ales pe timpul nopții.
O tânără, de exemplu, a relatat că duminică seara, în jurul orei 23:00, a întâlnit astfel de persoane chiar în fața blocului său, o experiență care i-a provocat neliniște. Alți cetățeni au menționat locuri precum Kaufland, zona Sfânta Vineri, Scala, Pacea și parcurile din zonă, unde au observat comportamente similare.
„În zona Păcii sunt plini de persoane care suflă în pungă în fiecare seară,” a scris un localnic. Un alt comentariu adaugă: „Am văzut trei băieți cu o pungă în Zona Astralis.” O altă zălăuancă a declarat: „La Kaufland și pe Sf. Vineri e plin, ne este frică să ieșim seara din casă!”
Acest fenomen nu este unul nou, potrivit mărturiilor localnicilor, care spun că persoanele vulnerabile care inhalează substanțe din pungă sunt o prezență constantă în Zalău de mai mulți ani.
În răspuns la aceste îngrijorări, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a anunțat că va intensifica patrularea și verificările în zonele semnalate. Poliția municipiului Zalău va lua măsuri legale corespunzătoare pentru a asigura ordinea și siguranța publică, prevenind astfel comportamentele care pot afecta comunitatea.









