Situațiile de urgență pot apărea oricând, iar pregătirea este esențială. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj lansează o nouă campanie de recrutare pentru programul „Salvator din pasiune”, oferind astfel oportunitatea sălăjenilor de a deveni voluntari. Înscrierile sunt disponibile până pe 30 octombrie 2026.
Dacă ești interesat de acordarea primului ajutor sau vrei să înțelegi mai bine munca unui pompier, acest program este pentru tine. Este deschis tuturor persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani, care doresc să învețe să reacționeze eficient în situații critice și să contribuie la binele comunității.
Participanții vor avea ocazia să dobândească cunoștințe fundamentale de prim ajutor și să participe la activități practice, simțind pe propria piele cum este să lucrezi alături de echipele de intervenție. De asemenea, programul oferă șansa de a cunoscut oameni noi și de a face parte dintr-o comunitate dedicată ajutorului.
Abilitățile învățate nu sunt utile doar în cadrul programului, ci pot fi aplicate în orice moment în care cineva are nevoie de sprijin. Cei interesați de această oportunitate au la dispoziție informații suplimentare prin telefon la 0260 611212, interior 27544, de luni până vineri, între 08:00 și 16:00.
Detalii complete despre înscriere pot fi găsite în secțiunea dedicată de pe site-ul ISU Sălaj. Nu este necesar să devii primul pompier ajuns la locul unei urgențe, dar poți fi persoana care știe ce trebuie făcut.








