O descoperire neobișnuită a avut loc duminică într-o grădină din Dioşod, când un locuitor a găsit o sferă metalică cu un fitil, stârnind curiozitatea internauților după ce a postat imagini într-un grup de Facebook.
Persoana a întrebat comunitatea online: "Bună ziua! Am găsit astăzi ceva interesant în grădină. Dar nu îmi dau seama ce poate fi. Aveţi vreo idee ce e?" Răspunsurile nu au întârziat să apară, variind de la sugestii că ar putea fi o grenadă rusească, până la idei că este un proiectil de artificii sau chiar un glob de Crăciun.
Ca urmare a interesului generat, s-a apelat și la ajutorul pompierilor. "Echipa pirotehnică a ISU Sălaj a fost solicitată duminică, în jurul prânzului, pentru a verifica un element de muniție neexplodată găsit în Dioşod. Conform evaluării de la fața locului, s-a stabilit că obiectul metalic nu era, de fapt, un element de muniție", au declarat pompierii.
Deși a fost o alarmă falsă, ISU Sălaj recomandă cetățenilor ca, în cazul în care descoperă elemente de muniție neexplodate, să informeze imediat poliția sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Porolissum" al județului Sălaj, apelând numărul de urgență 112, fără a atinge sau muta obiectele respective.