Situat în mijlocul unor dealuri împădurite, Poiana Măgura este un sat care pare să fi fost uitat de timp. Deși nu apare în statistici și hărți, acest loc are încă un suflet, având un singur locuitor și o frumusețe naturală care nu poate fi ștearsă.
Drumul asfaltat care duce spre sat șerpuiește printre coline verzi, iar la intrare, două gospodării abandonate străjuiesc locul. Deși casele sunt goale, feroneria și ornamentele de la feronerie spun povești ale celor care au locuit cândva aici. Curțile sunt îngrijite, iar vița de vie și legumele din grădini arată că viața continuă.
În centrul satului, imaginea se transformă. Cabanele și pensiunile noi reflectă o renaștere a Poienii Măgura, care își găsește drumul prin turism.
Singurul locuitor, Moricz Sandor, în vârstă de 66 de ani, locuiește într-o casă albă recent renovată. Cu grijă, el își îngrijește gospodăria, având găini care îi asigură hrana și o grădină plină de legume. Sandor a ales să rămână în sat pentru a avea grijă de moștenirea familiei, spunând că liniștea locului îi aduce fericire.
Deși Poiana Măgura avea peste o sută de locuitori în anii 1950, amintirile din trecut sunt păstrate de cei care au plecat. Csoka Erzsebet, acum în vârstă de 83 de ani, își amintește cu nostalgie de Crăciunurile din copilărie, când comunitatea era unită și plină de viață. În ciuda dificultăților, oamenii au construit o școală din resurse proprii, care astăzi se transformă într-un centru pentru tabere de vară.
Casele abandonate încep să fie renovate, iar tinerii care au crescut aici se întorc în weekenduri. Poiana Măgura, cu un singur locuitor, își caută din nou identitatea. Poate că la următorul recensământ, satul va renunța la cifra zero și va redeveni un loc plin de viață, unde râsetele copiilor și colindele să răsune din nou.
