Muzeul Județean de Istorie și Artă explorează bogăția culturală a lunii martie, o perioadă crucială pentru comunitățile rurale din Sălaj, unde supraviețuirea depindea de respectarea ritualurilor și observația atentă a naturii.
În trecut, luna martie era percepută ca „o lună grea”, caracterizată de dificultăți și capricii meteorologice ce afectau sănătatea oamenilor și a animalelor. Floare Mirșidan din Recea Mare rememorează aceste vremuri dificile, spunând că „atunci n-o fost atâtea leacuri… mureau mulți care aveau cu plămânii și cu inima”, subliniind astfel provocările cu care se confruntau strămoșii noștri.
Olimpia Mureșan, muzeograf, evidențiază faptul că activitățile agricole erau strâns legate de sărbători importante, fiecare având semnificații specifice. De exemplu, Sfinții 40 de Mucenici, sărbătoriți pe 9 martie, reprezintă deschiderea porților Raiului, iar vremea din această zi era considerată un indicator pentru următoarele 40 de zile. În acea zi, colacii ritualici erau împărțiți pentru sufletele celor adormiți.
Pe 17 martie, se celebrează Alexeii, ziua care simbolizează „dezghețarea pământului”, când viața din natură începe să revină. Femeile se ocupă cu ritualuri menite să protejeze gospodăriile de gângănii și șerpi. De asemenea, se crede că dacă broaștele cântă înainte de această dată, primăvara va fi lungă și neprielnică.
Capul Primăverii, sărbătorit pe 21 martie, este un alt moment semnificativ, având un impact important asupra recoltei. Vremea bună din această zi este un semn al unui sezon agricol prosper.
Buna Vestire, pe 25 martie, este cea mai așteptată sărbătoare a lunii, plină de superstiții legate de noroc. Această zi, numită și „Ziua Cucului”, coincide cu primul cânt al păsării care anunță sosirea primăverii. Mariana Palcea din Fizeș subliniază importanța de a avea bani în buzunar, pentru a evita ghinionul. Tinerii interoghează cucul pentru a descoperi când se vor căsători, iar gospodinele evită să pună ouă sub cloști, temându-se de „puii strâmbi”.
Astfel, calendarul popular nu era doar o metodă de a măsura timpul, ci o rețea de norme care asigura echilibrul dintre om, natură și sacru, oferind comunității un sentiment de siguranță într-un univers adesea imprevizibil.
