Un individ rătăcit în deșert, fără resurse, se târăște pe nisipul arzător. În mijlocul disperării, zărește un grup de palmieri și aude zgomotul apei. Deși speranța îl îndeamnă să creadă că este aproape de salvare, el se gândește că poate fi doar o iluzie, o fantezie a minții sale. În cele din urmă, cedează și moare, găsit ulterior de doi beduini.
Unul dintre ei se întreabă cum a fost posibil ca un om să moară atât de aproape de oaza salvatoare. Ceilalți spun că acest lucru se datorează condiției omului modern.
Ernest Bernea, în lucrarea sa „Criza lumii moderne”, subliniază că știința, deși a adus progrese, nu a rezolvat problemele esențiale ale existenței umane. Dimpotrivă, a intensificat criza, îndepărtând oamenii de ordinea divină și transformându-i într-un univers închis, concentrat pe sine.
În căutarea fericirii, omul modern a îmbrățișat știința ca pe o soluție, dar fără un orizont spiritual, aceasta a devenit o formă de cinism care anihilează aspirațiile umane profunde. Conceptul divin a fost transformat într-o proiecție psihologică, iar știința, lipsită de religie, a ajuns să devină o religie în sine.
Însă, Bernea susține că știința poate aduce beneficii atunci când sprijină împlinirea spirituală a omului. Altfel, poate conduce la autodistrugere.
Reflectați asupra acestor idei!
