În satul Someș-Guruslău, situat pe malurile Someșului, tradițiile par să dăinuiască într-o lume modernă care tinde să le uite. Aici, Mărioara Jurcău, cunoscută sub numele de „mătușa Mărioara”, se dedică cu pasiune păstrării obiceiului străvechi de cultivare și prelucrare a cânepii.
„Pe vremuri, fiecare gospodărie semăna cânepă”, își amintește Mărioara cu mândrie. „Aceasta era baza hainelor noastre – de la cămăși și poale, până la ștergare și cuverturi. Nimic nu se pierdea, totul avea un scop.”
Procesul de prelucrare a cânepii este unul laborios și plin de tradiție. Acesta începe cu smulgerea plantei, urmată de scufundarea legăturilor în apa Someșului pentru a le „topi”. După etape de uscare și zdrobire, cânepa ajunge pe războiul de țesut, transformându-se în pânză. „Fiecare casă avea un război, iar până la Paști hăinuțele trebuiau să fie gata”, povestește mătușa Mărioara.
An de an, locuitorii din Someș-Guruslău reînvie acest ritual, îmbrăcați în straie populare, coborând la apă pentru a culege cânepa. În timpul procesului, își fac timp și pentru o scaldă, iar preparatele tradiționale, cum ar fi plăcintele cu varză, sunt savurate împreună ca o recompensă pentru munca depusă.
Pe pagina sa de Facebook, Mărioara împărtășește momentele acestei tradiții cu umor: „Dusu-neam astăz… pă Someș în jos și-n sus. Și-api, ca după uŕrice lucru, musai am mâncat omptic… Dumnezo să vă deie sănătate la tăți, care pă unde sânteț!”
Dincolo de bucurie, mesajul ei este unul profund: „Nu vreau să se piardă aceste obiceiuri. Dacă le uităm, ne pierdem și pe noi, ca popor. Cânepa a fost o binecuvântare pentru români și trebuie să rămână vie în memoria noastră.”
Astfel, Mărioara Jurcău continuă să țese o filă din povestea vieții satului românesc, între fire de cânepă și tradiții neprețuite.
