Ultima zi de vacanță aduce acțiune pe Hipodromul Ploiești

Reuniunea hipică de la Hipodromul Ploiești va aduce competiții captivante și activități pentru copii în ultima zi de august.

Ultima zi de vacanță aduce acțiune pe Hipodromul Ploiești
Foto: Pexels / Pixabay

Duminică, Hipodromul Ploiești va găzdui reuniunea oficială numărul 10 a sezonului, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Ploiești, în colaborare cu Jockey Club Român.

Evenimentul va începe la ora 10:00 și va include șase curse, dintre care patru de trap și două de galop. Cele mai așteptate competiții ale zilei sunt Premiul „Radu Stanian” la trap, programat pentru ora 11:05, și Premiul „Alexandru B. Stirbey” la galop, care va avea loc la 11:30.

Premiul Luptător va deschide reuniunea de la ora 10:00, urmat de Premiul „Alexandru N. Lahovary” la galop la 10:20 și de Premiul Magnat la trap, la 10:40. Ziua se va încheia cu o altă cursă de trap, Premiul Latin, programată pentru 11:55.

Pentru cei mici, va fi disponibil un „fun corner” unde copiii se pot juca sub supravegherea personalului Complexului Hipodrom. De asemenea, aceștia vor avea ocazia să se bucure de plimbări gratuite cu calul, în zona special amenajată, pentru copii cu vârste între 4 și 14 ani, grație partenerilor de la Luna Horse.

Costul unui bilet pentru reuniunea de duminică este de 5 lei, iar copiii sub 7 ani și persoanele cu dizabilități au acces gratuit.

Distribuie: Facebook WhatsApp X

Curs valutar

1 CHF5.7280 lei

1 EUR5.3414 lei

1 GBP6.3029 lei

1 USD4.7612 lei

Curs BNR valabil 9 octombrie 2026