Plan ingenios pentru furt: doi tineri au furat colete de lux în valoare de 100.000 lei

Plan ingenios pentru furt: doi tineri au furat colete de lux în valoare de 100.000 lei
Pexels-cottonbro studio

Un plan ingenios a fost pus la cale de doi tineri, cu vârste de 21 și 26 de ani, care au reușit să comande produse de lux pe conturi false, cu plata ramburs. Aceștia au știut că comenzile lor vor fi blocate în depozit, iar ulterior, unul dintre ei s-a angajat ca și curier la Sameday pentru a putea fura coletele.

În urma unei anchete desfășurate de polițiștii din Ialomița, s-a descoperit că cei doi complici au creat conturi false și au plasat aproximativ 50 de comenzi, printre care se numărau telefoane iPhone, ceasuri inteligente, laptopuri și console PlayStation.

Angajatul de 26 de ani s-a concentrat pe zona unde urmau să fie livrate coletele. A așteptat un moment favorabil, a ridicat coletele fără a le scana și a livrat o parte din comenzile normale. Apoi, complicele său a venit cu mașina personală, au transferat produsele furate și curierul a abandonat vehiculul firmei pe o stradă din Sectorul 6.

Poliția a fost alertată pe 8 octombrie, după ce curierul a dispărut cu colete în valoare de 100.000 lei. Pe 23 octombrie, în urma perchezițiilor, cei doi au fost reținuți, iar produsele furate au fost recuperate parțial. Aceștia se află acum în custodia autorităților și vor fi prezentați judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru delapidare.

Etichete: anchetă colete de lux delapidare furt Sameday
Autor: Ioan Paun