Lotul național de juniori „U18” al României a demarat antrenamentele pentru FIBA U18 EuroBasket Division B, programat între 24 iulie și 2 august în Croația, în orașele Rijeka și Opatija.
Sub conducerea antrenorului Ionuț Ivan, echipa, care include și doi membri din staff-ul CSM CSŞ BBA Petrolul Ploiești, antrenorul secund Cristi Trandafir și preparatorul fizic Robert Munteanu, a început un stagiu de o săptămână de pregătire fizică la Eforie Nord. Printre jucătorii prezenți se numără patru tineri talentați de la clubul ploieștean: David Rașoga, Federico Diaconescu, Sebastian Ciulin și Alexandru Șerban.
După această etapă, echipa se va muta la București pentru o săptămână de antrenamente, urmată de un turneu de meciuri în Zlatibor, Serbia, în perioada 13-21 iunie. De asemenea, naționala va disputa două partide cu echipa similară a Poloniei la Ploiești, între 22 și 24 iunie.
După o scurtă pauză, antrenamentele vor continua la Ploiești, cu o întrerupere programată între 8 și 11 iulie, când echipa va călători la Atena pentru două meciuri cu Grecia.
Ultimele teste înainte de competiția finală vor avea loc la Ploiești, în perioada 14-17 iulie, împotriva selecționatei Marii Britanii. România va concura în Grupa A a FIBA U18 EuroBasket Division B, având programate meciuri cu Elveția (24 iulie), Muntenegru (26 iulie), Croația (28 iulie) și Norvegia (29 iulie). Meciurile de clasament sunt programate între 31 iulie și 2 august.









