Diana Iovanovici-Șoșoacă, europarlamentar și președinte al României, a transmis un mesaj de optimism după accidentul rutier în care a fost implicată joi. Aceasta a declarat că se simte „binișor” și a mulțumit lui Dumnezeu pentru faptul că atât ea, cât și fiica sa, Thais, sunt în viață.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem în viață, atât eu, dar mai ales fiica mea. Sunt profund recunoscătoare medicilor și întregului personal medical pentru îngrijirea deosebită pe care mi-au oferit-o”, a afirmat Șoșoacă.
De asemenea, ea a apreciat susținerea primită din partea membrilor și simpatizanților, care au venit în număr mare la spital și au manifestat solidaritate. „Pot să spun că sunt binișor și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a mă recupera rapid”, a adăugat ea.
Diana Șoșoacă a fost transportată la spital după ce un accident a avut loc între două autovehicule pe bulevardul Iuliu Maniu, în zona Piața Gorjului. Ulterior, a fost externată de la Spitalul de Urgență Universitar.
În încheiere, ea a subliniat că lupta pentru independența și suveranitatea României continuă, invitându-i pe susținători să participe la Academia de vară.








