Într-un interviu recent, Alice Weidel, lidera partidului german de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), a criticat NATO pentru lipsa de reacție la preocupările exprimate de Rusia. Weidel a evidențiat extinderea Alianței spre granițele Rusiei, menționând în special sistemul de rachete Aegis amplasat la Baza Militară de la Deveselu.
Deși a susținut o creștere a cheltuielilor pentru apărare, aceasta a subliniat că fondurile ar trebui să fie alocate pentru întărirea capacităților interne ale Germaniei, nu pentru ajutorul acordat Ucrainei. Weidel a declarat că Germania joacă un rol central în sprijinirea Kievului, fiind principalul furnizor de resurse.
„Alte state europene se retrag, iar politica guvernului nostru afectează nu doar Germania, ci și interesele de securitate ale altor națiuni europene. Solicităm inițierea negocierilor de pace pentru a încheia conflictul din Ucraina”, a spus Weidel, care nu a considerat Rusia o amenințare dincolo de granițele ucrainene.
De asemenea, lidera AfD a adus în discuție acordurile energetice între Rusia și SUA, subliniind că și Germania ar trebui să urmărească reducerea costurilor energetice. Weidel a afirmat că interesele de securitate ale Rusiei trebuie luate în considerare pentru a asigura pacea în Ucraina și a avertizat asupra riscurilor generate de atacurile efectuate de Ucraina în interiorul teritoriului rus.
Scutul de la Deveselu, operativ din 2017, a fost menționat ca un exemplu de provocare în relațiile internaționale, iar Weidel a solicitat o abordare diplomatică pentru a preveni escaladarea tensiunilor.









