Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru vijelii puternice și ploi, care va afecta județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași până în seara zilei de miercuri. De asemenea, alte 11 județe și Capitala sunt sub cod galben de caniculă, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
În județul Suceava, zeci de localități se află sub atenționare de cod roșu, cu vânt care poate atinge viteze de 80-90 km/h, ploi torențiale, descărcări electrice și posibil grindină.
Conform ANM, între 13:00 și 19:00, se estimează vijelii cu viteze ale vântului de 70-90 km/h, averse torențiale și izolat grindină de dimensiuni medii (2-4 cm). Cantitățile de apă acumulate ar putea ajunge la 25-40 l/mp, cu posibile zone în care vor depăși 50 l/mp.
În plus, un cod galben de instabilitate atmosferică va fi în vigoare în majoritatea regiunilor din Transilvania și Moldova, precum și în zona montană, unde se așteaptă averse și intensificări ale vântului. Avertizarea cod galben, care va expira la ora 21:00, include și zone din Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei.
De asemenea, între 6 august, ora 21:00 și 7 august, ora 20:00, va fi un alt cod galben pentru intensificări ale vântului în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea, cu rafale de 50-70 km/h.
În ceea ce privește canicula, un cod galben va afecta 11 județe și Municipiul București. În intervalul 12:00 – 21:00, disconfortul termic va fi ridicat în sudul, centrul și estul Munteniei, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei, cu temperaturi maxime ce pot atinge 35-37 de grade.