POT se desprinde de AUR. Anamaria Gavrilă participă la negocierile pentru noul guvern

POT se desprinde de AUR. Anamaria Gavrilă participă la negocierile pentru noul guvern

Nicușor Dan a convocat partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru primele consultări referitoare la formarea noului Guvern. Conform surselor Știrilor ProTV, Partidul Oamenilor Tineri, condus de Anamaria Gavrilă, va lua parte la aceste discuții.

Delegatia POT, care se va prezenta miercuri la Cotroceni, va fi condusă de Anamaria Gavrilă. Alături de aceasta, se vor afla și deputații Daniel Grofu, Răzvan Chiriță și Gabriela Porumboiu.

Participarea POT la discuțiile de la Cotroceni contrasta puternic cu decizia AUR, care, la două zile după închiderea urnelor, a anunțat că nu va răspunde invitației lui Nicușor Dan.

„Refuzăm să girăm o farsă politică. Alegerile s-au încheiat, dar minciuna și disprețul față de români continuă sub forma unui așa-zis președinte ales, care nu înțelege ce înseamnă să fii președintele tuturor. Refuză să discute cu toate partidele. România are nevoie de un guvern, iar acest președinte trebuie să respecte promisiunile făcute: fără taxe, fără TVA. Nu vom participa la consultări formale”, a declarat Dan Tănasă.

Condițiile în care AUR ar putea participa la negocieri

Reprezentanții AUR au prezentat condițiile în care ar fi dispuși să accepte invitația lui Nicușor Dan. Prin vocea lui Dan Tănasă, conducerea partidului a explicat că se așteaptă ca președintele să-și ceară scuze.

„Dacă nu veți avea decența și curajul de a vă retrage afirmațiile și de a vă cere scuze public, considerăm că orice consultare politică pe care intenționați să o organizați este lipsită de legitimitate și utilitate. Nu putem susține un simulacru de dialog, al cărui scop real este consolidarea unei noi trădări naționale, prin readucerea la guvernare a acelorași partide ale sistemului care, în ultimii 35 de ani, au distrus economia, au îndepărtat milioane de români din țară și au compromis viitorul a generații întregi. Dacă nu vă cereți scuze, nu vom lua parte la o mascaradă politică menită să acopere o nouă înțelegere de culise între vechile partide ale regimului. Nu suntem șantajabili sau ținuți în lesă, precum cei de la PSD, care vor trebui să execute docil orice ordin primit”, se arată într-un comunicat al AUR.

Sursa stire:
Etichete: Anamaria Gavrilă AUR consultări guvern negocieri Nicușor Dan partide politice POT România
Autor: Radulescu Mihai