Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, își anunță candidatura pentru Primăria Capitalei

Fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian Berceanu, își anunță candidatura pentru Primăria Capitalei

Partidul REPER din București a desfășurat recent o Conferință Municipală, în cadrul căreia a fost stabilită noua conducere și candidatul pentru Primăria Capitalei. Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a fost ales să reprezinte formațiunea în această competiție electorală.

Berceanu, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul protecției mediului, a ocupat funcția de șef al Gărzii Naționale de Mediu timp de câteva luni în 2021. În această perioadă, el a efectuat controale riguroase, în special în weekenduri, la gropile de gunoi și în zonele unde se raportau incendii ilegale de deșeuri.

Acesta a declarat că își dorește un București mai curat și mai sănătos, angajându-se să contribuie la crearea unui oraș cu spații verzi, apă potabilă de calitate și infrastructură civilizată. Berceanu a subliniat legătura sa personală cu Bucureștiul, orașul în care s-a născut și a crescut.

„Deciziile noastre conturează viitorul acestui oraș, iar eu aleg să îmi dedic timpul și cunoștințele pentru a-l transforma într-un loc mai bun”, a afirmat Octavian Berceanu.

În cadrul aceleași conferințe, Iulian Hatmanu, viceprimar al Sectorului 1 și co-președinte REPER, a subliniat importanța competenței și dedicării în administrația publică, exprimându-și încrederea în capacitatea lui Berceanu de a livra rezultate concrete pentru cetățeni.

De asemenea, în acest weekend au fost desemnați copreședinți pentru filialele REPER din cele șase sectoare ale capitalei, fiecare cu un nou lider care va sprijini inițiativele locale.

Informatii preluate si adaptate din: Stirile PROTV
Etichete: București candidatură mediu Primăria Capitalei REPER
Autor: Radulescu Mihai